Cercetătorii din cadrul Institutului de Fizică de la Universitatea din Amsterdam au descoperit că cele mai stabile castele din nisip au o concentraţie foarte mică de apă (circa 1%), iar înălţimea maximă la care pot ajunge depinde de diametrul bazei.

293709_453689158003212_579089327_n

 

Funcţia apei este de a crea mici „poduri” care fac ca firele de nisip să se lipească între ele, crescând stabilitatea structurii. Nisipul care conţine doar o cantitate mică de apă poate fi sculptat pentru a forma impresionante castele de nisip – cu o înălţime de până la cinci metri. Însă o concentraţie prea mare de apă poate destabiliza structura, aşa cum se întâmplă în cazul alunecărilor de teren. În schimb, nisipul uscat poate cu greu să-şi suporte propria greutate.


Oamenii de ștință au mai demonstrat că un castel de nisip poate fi chiar scufundat dacă este realizat dintr-un nisip special, hidrofug.

Categories: Bizar Stiinta