Zilele caniculare de peste vară s-au topit spre miazănoapte, luând cu ele chinuitoarele (cel puţin în ceea ce mă priveşte) deşteptări forţate din jurul orelor 3-4 dimineaţa, dar şi forfota găştilor de puşti veniţi la scăldat tocmai în zonele cele mai „prinzătoare”. Desele perioade de ignoranţă totală din partea partenerilor de pescuit răpitorii, lânceziţi de caniculă, se transformă treptat ajungând în unele momente veritabile acţiuni sinucigaşe. Cu alte cuvinte, a sosit toamna, anotimpul răpitorilor!

pescuit-la-rapitor-2
Odată cu scăderea temperaturii apei şi cu apropierea iernii, când rezervele de grăsime sunt necesare supravieţuirii, răpitorii devin mai activi şi, în plus, se hrănesc cu frenezie pe tot parcursul zilei. Dacă mai adăugăm şi faptul că bancurile de puieţi sunt în continuă scădere (numeric vorbind), avem tabloul complet al unei perioade cu adevărat promiţătoare în ceea ce ne priveşte. E drept că în ecuaţia problemei intervine şi factorul precipitaţii, care ar putea duce la creşterea nivelului apei şi a turbidităţii – în acelaşi timp – dar ultimele toamne au fost mult mai liniştite din acest punct de vedere.

O caracteristică notabilă a acestei perioade este că, odată cu înaintarea spre iarnă (& scăderea temperaturilor), peştii se retrag înspre locurile mai adânci, unde şi temperatura apei este mai confortabilă pentru metabolismul lor.  Aşadar acolo îi vom şi căuta, utilizândlinguriţe mai grele (eventual contribuind noi la mărirea masei prin lestare cu foiţă de plumb), voblere sinking (cu precădere jerkbaits-urile) sau floating/suspending (acestea din urmă cu evoluţie la o adâncime mai mare, comparativ cu cele pe care le folosim vara şi care evoluează în straturile superficiale ale apei) şi plastice moi armate cu jiguri ceva mai grele decât în sezonul cald.

pescuit-la-rapitori
Asta nu înseamnă că în acest sezon nu pot apărea şi zile (mai călduroase de obicei) în care să observăm atacuri la suprafaţă sau în straturile superficiale ale apei, obligându-ne să folosim năluci „văratice”.  Cu alte cuvinte este bine să nu eliminăm total din trusă popper-ele sau voblerele cu evoluţie la mică adâncime, dar ponderea lor trebuie să scadă treptat, numeric, în favoarea celor cu posibilitatea unui plonjon mai accentuat spre adâncuri.

Toamna nu înseamnă însă numai avantaje în privinţa pescuitului, ci aduce cu sine şi o serie de inconveniente, dintre care amintim:
–               primul şi cel mai important, după părerea mea, este creşterea semnificativă a şanselor de a pierde cel puţin o nălucă pe fiecare partidă de pescuit, de multe ori ziua încheindu-se cu adevărate găuri negre în buget. Motivul este lesne de înţeles: cu cât căutăm peştele mai la adâncime, cu atât mai multe sunt obstacolele care devin veritabile capcane de „artificiale”;
–               dacă vara se poate intra bine mersi până la brâu/piept în apă (majoritatea pescarilor de răpitori pescuiesc de pe mal, nu din barcă), în acest sezon, lipsa waders-ilor din neopren (echipament costisitor, pe care nu orice pescar şi-l permite) ne limitează zonele de acces/explorare strict la posibilităţile date de configuraţia malurilor.
Referindu-ne în doar câteva rânduri la mărimea nălucilor folosite, la coloritul şi modul de prezentare a acestora în acest sezon şi ştiind că pescuitul nu este o ştiinţă exactă, deci ne poate infirma oricând teoriile, vom recomanda totuşi următoarele:
nălucă mare = peşte mare; probabil în nici un alt sezon nu e mai valabilă această axiomă decât acum. Apropierea iernii sporeşte nevoia de hrană îmbelşugată, dar în acelaşi timp şi dorinţa de a o obţine cât mai lesne, cu efort minim. Aşa că răpitorii din categoria grea (în puţinele locuri în care mai există) vor prefera o pradă consistentă, obţinută „dintr-un foc”, unor atacuri interminabile asupra peştişorilor insignifianţi caloric, pentru care ar consuma prea multă energie, comparativ cu rezultatul nesatisfăcător obţinut.

Citeste in continuare –>> pe „Pescuit sportiv – mai presus de pasiune

Categories: Pescuit