A apărut mărul acidulat! Muşti şi zici că bei un suc efervescent!

Dacă sunteţi dependenţi de băuturile acidulate, dar aţi vrea să faceţi pasul către alimente sănătoase, atunci noul soi de măr „Paradis Sparkling”, creat de inginerii elveţieni, v-ar putea fi de mare ajutor.

screen-shot-2014-10-22-at-10-57-11-am

La o simplă muşcătură,veţi simţi cum gura vă este inundată de un suc dulce şi efervervescent, care vă trimite imediat cu gândul la băuturile acidulate.

Soiul Paradis Sparkling este rezultatul a peste zece ani de cercetări ale inginerilor care lucrează pentru livada Lubera.

Noul fruct a apărut în urma încrucişării a două varietăţi de mere: Resi, un soi est-german apreciat pentru dulceaţa sa, şi merele English Pirouette.

„Un măr este doar un măr. Dar nu şi în acest caz. Noul nostru soi, Parads Sparkling, este diferit. Atât de diferit, precum îi spune şi numele: simţi cum acidul îţi explodează în gură”, afirmă inginerii de la Lubera.

screen-shot-2014-10-22-at-10-57-55-am„Este diferit de tot ce există pe piaţă în momentul acesta. Nu cred că oamenii au mai avut parte de o astfel de textură. Cred că este cel mai bun măr pentru consum pe care l-am avut vreodată. Are o textură moale, dar este şi crocant, iar atunci când celulele mari eliberează sucul în gură rezultă multă aciditate şi mult zahăr, care îţi dau senzaţia că ai de-a face cu o băutură acidulată”, a explicat Robert Maierhofer, manager la Lubera.