SAPTAMANILE 1-4 DE SARCINA – Iata ce se intampla in primele 4 saptamani

Sarcina este impartita in trei trimestere, dupa reperele cele mai importante in dezvoltarea copilului si evolutia ta, fiecare durand aproximativ 3 luni.

Primul trimestru dureaza de la saptamana 1 pana la saptamana 13 si este perioada in care se formeaza toate sistemele si organele copilului;

Al II trimestru dureaza de la saptamana 14 la saptamana 27, copilul este complet format si incepe sa creasca iar tu incepi sa simti o ameliorare  a simptomelor neplacute din prima parte a sarcinii;

Al III trimestru dureaza de la saptamana 28 la saptamana 40, corpul tau se pregateste pentru nastere, copilul continua sa creasca;

SAPTAMANILE 1-4 DE SARCINA - Iata ce se intampla in primele 4 saptamani

SAPTAMANILE 1-4 DE SARCINA – Iata ce se intampla in primele 4 saptamani

Esti in primul trimestru, in prima luna de sarcina care dureaza de la 1-5 saptamani. Iata ce se intampla in primele 4 saptamani de sarcina, de la momentul conceptiei pana la varsta fetala de 2 saptamani sau varsta gestationala de 4 saptamani.

Femeile se nasc cu aproximativ 2 milioane de ovule, dintre care doar 400-500 se vor maturiza de-a lungul vietii si vor fi eliberate in timpul ovulatiei. Pentru a se intalni, ovulul si spermatozoidul fac o calatorie dificila cu multe riscuri.

Conceptia se produce in trei etape fundamentale:ovulatia, fertilizarea si implantarea.

  1. Ovulatia (saptamana 1 si 2 de sarcina). La ovulatie, care se produce la mijlocul ciclului menstrual, foliculul care s-a dezvoltat mai mult decat ceilalti se rupe, iar ovulul iese afara. Foliculul rupt formeaza “corpul galben”. Secretiile vaginale sunt mai apoase in timpul acestei perioade, iar unele dintre noi simt chiar o usoara  durere la ovulatie.
  2. Fertilizarea (saptamana 2/3 de sarcina) si divizarea ovului fertilizat. Intalnirea ovulului cu spermatozoidul duce la crearea unei singure celule, care contine informatie genetica de la ambii parteneri, 46 de cromozomi, cate 23 de la fiecare parinte. Aceste perechi de cromozomi se combina si dau nastere tiparului unic de dezvoltare a copilului. Aspectul fizic, constitutia, sexul, grupa sanguina, trasaturi de personalitate sunt decise pe loc.
  3. Implantarea (saptamana 3/4) in mucoasa uterina, cand ovulul fertilizat reuseste acest lucru incepe sarcina. Ovulul fertilizat are nevoie de 5 pana la 7 zile pentru a ajunge in uter, dupa ce paraseste ovarul.

Citeste si :

SAPTAMANA A 4-A DE SARCINA – Tu ai 4 saptamani de sarcina,copilul tau este in varsta de 2 saptamani

CE TREBUIE SA EVITATI IN TIMPUL SARCINII

Pentru mamici: Top 10 al celor mai indicate alimente in timpul sarcinii

Daca ovulul va fi fertilizat, nivelul de progesteron  va creste, iar mucoasa uterina va continua sa se ingroase pregatindu-se pentru implantare. Daca ovulul nu este fertilizat in 12 ore de la eliberarea sa, acesta moare, mucoasa uterina sangereaza si se va produce menstruatia.

La 12-20 de ore dupa fertilizare, celula formata, ce poarta denumirea de zigot,  incepe sa se divida rapid in doua celule, apoi in patru, opt, saisprezece si asa mai departe, replicand ADN-ul pe masura ce are loc acest proces. Grupul de celule creste si se indreapta catre uter unde se va implanta, si va creste fatul.

Cand zigotul are doar cateva celule, fiecare dintre acestea au sansa sa devina o fiinta umana. Daca zigotul se imparte in doua, se formeaza gemenii identici, daca se divide in trei, rezulta tripletii, si tot asa.

Gemenii identici au propriul cordon ombilical si se pot dezvolta sau nu din aceeasi placenta si in acelasi sac amniotic. Acesti copii vor avea acelasi sex, parul si ochii de aceiasi culoare si aceeasi grupa de sange.

Gemenii neidentici se dezvolta atunci cand femeia elibereaza mai multe ovule, din acelasi ovar sau ovare diferite, care fiecare la randul sau va fi fertilizat de un spermatozoid diferit. Ei pot fi de acelasi sex, vor semana sau vor fi diferiti, la fel ca alti frati.

La sfarsitul a 2 zile de diviziune celulare, grupul de celule format  poarta numele de morula si are 64 de celule. Dintre acestea , doar cateva se vor dezvolta devenind un embrion, restul vor forma placenta si membranele care inconjoara copilul in uter.

In cinci zile morula a parcurs distanta dintre trompa uterina si uter si in acest moment se numeste blastocist.  La aproximativ 9 zile dupa fertilizare, blastocistul se prinde de peretele uterului, avand loc implantarea care uneori poate provoca o sangerare mica ce ar putea fi confundata cu venirea menstruatiei. Daca blastocistul nu se implanteaza, va fi eliminat  din uter la urmatorul ciclu menstrual.

Sexul copilului este stabilit  in momentul conceperii.

O pereche de cromozomi determina sexul copilului, XX – copilul va fi o fetita, XY – copilul va fi un baietel. Femeile au o pereche compusa din doi cromozomi de acelasi tip X – XX. Toate ovulele sunt purtatoare de cromozomi X, ceea ce inseamna ca bebelusul va primi intotdeauna de la tine un cromozom X. Setul de cromozomi ai barbatului contine un cromozom X si un cromozom Y – XY.

Sexul copilului este determinat intotdeuna de cromozomul cu care participa tatal. Daca ovulul este fecundat de un spermatozoid purtator de cromozom X, copilul este o fetita, daca este fecundat de un spermatozoid purtator de cromozom Y, copilul va fi baietel.

Sarcina poate fi detectata, in cele mai multe cazuri, la scurt timp dupa conceptie. Cu toate acestea va exista o perioada in care nici nu banui ca in tine a inceput sa se dezvolte o fiinta mica. Dupa absenta menstruatiei vei fi foarte curioasa si nerabdatoare sa faci un test de sarcina.

Semnele si simtomele care te-ar putea face sa te gandesti ca esti insarcinata sunt:

  • Intarzierea menstruatiei
  • Sensibilitatea sanilor
  • Greata si varsaturi
  • Oboseala, ameteli
  • Urinari frecvente
  • O senzatie de plenitudine, balonare, disconfort abdominal
  • Constipatia
  • Schimbari bruste de dispozitie, depresie
  • Lesin
  • Secretii vaginale sporite
  • Temperatura corpului incepe sa creasca