Unul dintre ei a fost omul de încredere al regretatului prinţ Mustafa, apoi a devenit mâna dreaptă a fratelui acestuia , Baiazid. Celălalt este omul de încredere al temutului Suleyman Magnificul şi cel care ştie tot ce mişcă în harem. Şi totuşi ce îi leagă pe aceşti doi bărbaţi aparent atât de diferiţi? Sunt fraţi şi încă gemeni. Nu, nu personajele reale, ci actorii care le dau viaţă în serialul „Suleyman Magnificul- Sub domnia iubirii”.

mai mare

Actorii care au jucat în megaproducţia turcească „Suleyman Magnificul-Sub domnia iubirii” au dat întotdeauna senzaţia că alcătuiesc o mare şi foarte frumoasă familie, cu tot ce implică aceasta. Dincolo de ieşiri la restaurant, vacanţe petrecute laolaltă, vizite şi participări la importante evenimente profesionale, artiştii şi-au oferit sprijin şi în momentele mai delicate. Dintre toţi, o relaţie mai strânsă au avut şi au în continuare interpreta sultanei Hurrem (Vahide Gordum Percin) şi sultan Nergissah, fiica prinţului Mustafa (Alize Gordum), care sunt, în realitate, mamă şi fiică. O relaţie la fel de puternică şi plină de căldură au şi cei doi actori care îi interpretează pe viteazul Atmaca, omul de încredere ai prinţilor Mustafa şi Baiazid, şi boierul Lokman, mâna dreaptă a sultanului Suleyman. Cei doi, adică Sarp Akkaya şi Kaya Akkaya, sunt fraţi şi încă gemeni. Doar că nu identici.

1000975_725156687536848_140782988_n

wItYvKoJaok

Sarp şi Kaya s-au născut pe 13 mai 1980 la Istanbul şi nu sunt singurii actori din familie. Cei doi au o soră mai mare cu 10 ani, pe nume Esra. Considerată una dintre actriţele de top ale Turciei, acesta a jucat şi ea un rol episodic în „Suleyman Magnificul”, interpretând-o pe cadâna din pricina căreia Lutfi-Paşa ajunge în închisoare.

KAYA-ESRA-SARP AKKAYA

 

10_371040023553_d

19

„Eu şi fratele meu, Kaya, nu aveam cum să devenim altceva decât actori. Ne-am petrecut toată copilărie alături de sora noastră mai mare, care studia la Conservatorul Mimar Sinan. Îi invidam pe prietenii surorii mele care jucau în piese de teatru. Ne gândeam mereu „oamenii ăştia râd, se distrează şi zic că muncesc””, a povestit Sarp într-un interviu. „Lovit” de microbul actoriei, la fel ca şi Kaya, interpretul viteazului Atmaca a debutat la o vârstă fragedă. Lucrurile s-au legat, iar curând, cei doi fraţi au ajuns să fie distribuiţi în filme şi piese de teatru.

549955_515646148481364_1136802198_n

„Părinţii mi-au îndemnat întotdeauna să fac ce îmi spune inima. Tata, îmi amintesc, mi-a zis să mă uit bine la sora mea, care vindea Enciclopedia Britannica şi lucra ca model, pentru a se putea întreţine în conservator. „Hotărăşte-te, asta e viaţa pe care vrei să o duci? Te atrage viaţa asta?m-a întrebat tata. Da, a fost răspunsul meu”, a mai povestit Sarp. Şi în cazul fratelui Kaya, răspunsul a fost la fel.

1607025_680393318679852_941764687_n

10311738_760857590633424_4597389934644677710_n

 

muhteşem-yüzyıl

10426805_760858407300009_5206117067953175604_n

Pentru cei doi fraţi, proiectul „Suleyman Magnificul” a reprezentat şansa de a lucra din nou împreună. „Când eram mici, eu şi Kaya ne băteam adesea”, îmi aminteşte amuzat interpretul lui Atmaca, care, între timp, a ajuns să aibă o relaţie foarte frumoasă cu fratele său, considerandu-l pe acesta cel mai mare sprijin al sau. „Imaginaţi-vă, am alături în permanenţă pe cineva care e exact ca mine şi pe care îl iubesc mai mult decât însăşi viaţa”, a mărturisit Sarp.

kaya-akkaya-66772

kaya-akkaya-66771

haber-161850D5

fft81_mf1253948

 

Categories: Celebritati Filme