Hermann Feiner, ministrul austriac de Interne, este hotărât să găsească chiriaşi pregătiţi să se instaleze în casa natală a lui Adolf Hitler, din Braunau-am-Inn, rămasă nelocuită din 2011.

HitlerBirthplace02

Codeţinută, din 1972, de statul austriac, municipalitatea din Braunau-am-Inn şi proprietari privaţi – sistem ales pentru a împiedica transformarea acesteia într-un loc de pelerinaj pentru neonazişti -, clădirea de 800 de metri pătraţi, aflată aproape de frontiera cu Germania, nu mai este locuită de trei ani.

Proprietarul actual, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a refuzat închirierea acesteia unei universităţi populare şi unui centru de caritate dedicat migranţilor, aşa cum i-au propus statul şi municipalitatea.

Chiria cerută pentru clădirea în care dictatorul nazist, născut în 1889, a trăit până la vârsta de trei ani, ajunge la „4.600 de euro pe lună”, a spus Feiner. Mai multe oferte de cumpărare formulate de statul austriac au fost respinse de proprietar, care a cerut sume de bani mult mai mari.

Contractul încheiat în 1972 stipulează că această clădire nu poate fi utilizată decât pentru activităţi „socio-educative” şi acordă proprietarilor privaţi dreptul de a-şi alege chiriaşii.

hitler

În trecut, casa a mai găzduit o şcoală profesională şi un atelier pentru persoane cu handicap.

O placă comemorativă, realizată dintr-un fragment de piatră adus din lagărul din Mauthausen, a fost plasată în 1989 pe trotuarul din faţa casei, de municipalitatea din Braunau-am-Inn. Pe placă este gravat un avertisment contra fascismului.

Categories: Calatorii